Stabilirea numărului de angajați, program și ture

Una dintre dilemele proprietarilor de localuri aflați la început de drum este câți angajați sunt necesari pentru ca localul să funcționeze bine. Drept urmare, deseori sunt fie prea puțini, fie prea mulți membri în echipă. De aceea noi îți spunem cum să stabilești de câți oameni ai nevoie în echipă, cum faci organigrama, cum stabilești turele și care sunt cerințele legale, dar și ce este pontajul, ce trebuie să includă și normele care trebuie respectate.

CAPITOL SUSȚINUT DE

DE CÂȚI ANGAJAȚI ESTE NEVOIE ÎNTR-UN LOCAL ȘI CUM FACI ORGANIGRAMA

Succesul localului tău depinde în mare măsură de oamenii care lucrează zilnic în el. Tocmai de aceea e foarte important să găsești personalul potrivit. Pe măsură ce citești CV după CV, trebuie să știi foarte clar care sunt criteriile de selecție. Dar înainte de a ajunge la acest pas, trebuie mai întâi să stabilești exact care este necesarul de personal și care va fi organigrama la locul de muncă.

 

Factori de care să ții cont

Tipul și numărul de angajați diferă de la un local la altul. Nu există o formulă universală, care să se aplice la fel în toate situațiile, ci una care include anumite elemente cheie care să te ajute să determini singur ce nevoi ai. Spre exemplu, un mic bistro de cartier, nu va avea nevoie de la fel de mulți angajați ca un steak house cu 300 de locuri. Iar dacă ai un restaurant cu autoservire, spre exemplu, nu va conta atât de mult să ai mulți ospătari, cât mai degrabă suficienți bucătari care să poată acoperi rulajul mare de mâncare.

Așadar, atunci când stabilești câți oameni e nevoie să angajezi, pune-ți următoarele întrebări:

  • Ce tip de mâncare servești? Necesită o preparare elaborată?
  • Cum servești mâncare? Ai un local fast-casual, de tip bufet sau oaspeții sunt serviți la mese?
  • Care este numărul de locuri din restaurant? Câte mese trebuie să acoperi?
  • Cum este structurat spațiul în bucătărie (de asta depinde câți oameni au loc să lucreze acolo)?
  • Care sunt cele mai aglomerate zile și ore (în funcție de asta îți dai seama de câți oameni ai nevoie pe fiecare tură).

Ținând cont de aceste elemente, îți vei da seama și de câți chefi, bucătari, ospătari etc. ai nevoie.

 

Ia în calcul bugetul

Pentru că la început poate fi dificil să faci o estimare corectă, deseori se întâmplă ca într-un local să fie un număr prea mare de angajați. Drept urmare, cresc costurile cu forța de muncă și volumul de lucru nu este neapărat împărțit echitabil între angajați (unii muncesc prea mult, alții prea puțin). Pe de altă parte, dacă nu angajezi suficient de mulți oameni, va scădea calitatea servirii, iar asta își pune amprenta asupra oaspeților care te vizitează.

Și atunci, ce poți face este să calculezi costul cu forța de muncă pentru fiecare poziție.

Principiul de bază pentru a planifica necesarul de personal este să determini care este suma pe care o poți aloca lunar pentru salariile angajaților – trebuie să reprezinte undeva între 18-20% din venitul proiectat. Cifra pe care o obții din acest procent este suma de care vei dispune pentru forța de muncă. În funcție de cum o distribui, știi și câți angajați poți avea.

 

Formula:

20% din Venitul Proiectat = Total Salarii Lunare pentru Angajați.

 

Planifică în funcție de dimensiunea localului

După ce ai stabilit care este suma de bani pe care o poți aloca pentru salarii, următorul pas este să iei în calcul layout-ul localului. Cât spațiu ai în bucătărie și cum e organizat, care este programul de funcționare, ce tip de preparate ai în meniu și care este formatul restaurantului.

Vezi de câți angajați este nevoie așa încât să acoperi fiecare zonă de lucru, de la prima oră până la închidere. În general, într-un restaurant se regăsesc următoarele poziții (am mai discutat pe larg despre acestea în capitolul 1.1.5 Acțiuni pre-opening).

Front of house

  • Casier
  • Host/hostess / recepție
  • Ospătari / picoli

Bucătărie

  • Chef
  • Bucătari
  • Ajutoare de bucătari
  • Spălători de vase

Alte poziții

  • Barman
  • Ajutor de barman
  • Manageri / supervizori
  • Personal auxiliar

În orice caz, așa cum spuneam nu există o formulă pe baza căreia să stabilești exact necesarul de personal. Dar pentru a oferi un serviciu de calitate oaspeților, trebuie să acorzi o atenție sporită eficienței în servire.

Spre exemplu, dacă localul funcționează mai mult de opt ore pe zi, recepționistul va avea nevoie de o pauză, așa încât mai e nevoie de un alt angajat care să-l înlocuiască. La fel și în cazul casierului. În plus, mai ai nevoie de 3-4 angajați care să preia comenzile, 3 ospătari și câte 2 angajați pentru fiecare poziție din bucătărie pentru a alterna turele, doi barmani, doi spălători de vase și un manager de restaurant. Să zicem că ai 25 de angajați în total. Va trebui să stabilești salariul fiecăruia luând în calcul salariile practicate în industrie, așa încât aceștia să rămână în continuare alături de tine (și să nu se ducă la concurență).

După ce ai stabilit salariile pentru fiecare poziție, extrage suma din cifra alocată inițial pentru plata lunară a salariilor (cea pentru care ți-am dat formula de mai sus). Dacă ești pe minus, va trebui să mai elimini din posturi sau vezi dacă anumiți angajați pot îndeplini mai multe roluri simultan.

 

Exemple pentru necesarul de personal, în funcție de tipul de local

Există câteva statistici în funcție de care te poți orienta atunci când stabilești câți membrii va avea echipa ta. Astfel…

  • Într-un restaurant self-service (cu autoservire): necesarul de personal este mai mic din moment ce mâncarea nu este gătită la comandă și nici nu se servesc farfuriile la masă. În general, este nevoie de o persoană pentru servire, pe tură, la fiecare 12 mese, și 4 angajați în bucătărie la fiecare 50 de oaspeți care servesc masa în același timp în local.
  • Casual restaurant: în acest caz oaspeții au așteptări mai mari și e nevoie de mai mult personal care să asigure eficiența în servire și curățenie. Un ospătar la 5-6 mese pe tură și 4 angajați la bucătărie la fiecare 30 de mese pot fi suficienți.
  • Fine dining: într-un restaurant elegant servirea trebuie să fie exemplară. Așa încât vei avea nevoie de mai mulți angajați atât în sala de mese, cât și în bucătărie. Un ospătar la 2-3 mese pe tură și 6-7 bucătari la 50 de clienți este o proporție bună.

În momentul în care ai definitivat planul și ai stabilit exact sumele necesare, fă organigrama și dă drumul la angajări!

 

Cum faci organigrama

Din momentul în care ai stabilit numărul de angajați de care ai nevoie, poți structura și organigrama după care va funcționa localul. Ține cont de câteva repere, iar la final folosește template-ul pe care ți-l punem la dispoziție.

Cine este responsabil pentru curățenia la bar? Cine este managerul de sală sau de bucătărie? Cine emite salariile?

Acest tip de întrebări își găsesc răspunsul în organizarea companiei și în definirea sarcinilor fiecărui angajat. Cu ajutorul unei organigrame stabilești ierarhia în firmă și care este fluxul de lucru. Practic, cine ce face. Membrii echipei pot vizualiza mai clar rolul fiecărui angajat, sarcinile pot fi urmărite și îndeplinite mai ușor, iar fluxul este optimizat. În plus, fiecare știe în fața cui este răspunzător pentru activitatea sa. În plus, noii angajați pot cunoaște astfel mai ușor compania.

Deși fiecare va avea o organigramă diferită, cu ierarhii și sarcini diverse, graficul poate fi adaptat la orice tip de local. Primul pas este să identifici care sunt „actorii principali” care trebuie poziționați în organigramă. Odată stabiliți membrii echipei, trebuie stabilită ierarhia.

În funcție de mărimea companiei poți fi implicați mai mulți sau mai puțini angajați pe fiecare poziție, pot fi mai mulți sau mai puțini manageri și supervizori etc.

 

Principalele caracteristici ale unei organigrame

  • Prezintă structura și ierarhia internă
  • Stabilește rolul și responsabilitățile fiecărui angajat, precum și persoana căreia i se subordonează
  • Definește câți angajați sunt în fiecare departament și facilitează astfel alocarea resurselor.

Folosește template-ul oferit de noi pentru a-ți ușura treaba. Desigur, adaptându-l în funcție de structura organizațională a companiei tale.

 

CUM PROGRAMEZI TURELE

Stabilirea programului pentru angajați înseamnă mult mai mult decât să potrivești niște nume cu niște segmente orare. Dacă ar fi fost așa de simplu, era suficient să tragi la întâmplare niște bilețele cu numele fiecăruia pe ele și tot să o nimerești…

În schimb, e nevoie de planificare riguroasă și uneori un strop de creativitate pentru a pune la punct un program care să funcționeze bine și pentru business și pentru angajați. Și, mai ales, de o bună cunoaștere a legii.

 

Cum sunt reglementate turele

Din punct de vedere legal, trebuie să ai în vedere dispozițiile privitoare la timpul de muncă și timpul de odihnă din Codul Muncii, precum și dispozițiile referitoare la munca de noapte.

Munca în schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit căruia salariaţii se succed unul pe altul la acelaşi post, potrivit unui anumit program, inclusiv program rotativ, şi care poate fi de tip continuu sau discontinuu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei activităţi în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau săptămânală, stabilită prin contractul individual de muncă.

Salariat în schimburi reste orice salariat al cărui program de lucru se înscrie în cadrul programului de muncă în schimburi.

  1. Repausul zilnic

Salariaţii au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive. Aceasta este durata normală a repausului zilnic. Prin excepţie, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi. Drept urmare, turele trebuie organizate astfel încât același angajat să aibă cel puțin 8 ore de repaus între schimburi și să nu se depășească durata timpului de lucru dintr-o lună.

  1. Repausul săptămânal

Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
În cazul în care liberele în weekend prejudiciază desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

În această situație, angajații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contract. Cu alte cuvinte, dacă angajatul lucrează în restaurant sâmbăta și duminica i se va acorda un spor de weekend – legea nu prevede un cuantum minim/maxim.

În situații de excepție, zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților. Angajații al căror repaus săptămânal se acordă în aceste condiții  au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite (potrivit art. 123 alin. (2) din Codul muncii), adică au dreptul la un spor de cel puțin 150% din salariul de bază pentru aceste ore.

În cazul unor lucrări urgente, a căror executare imediată este necesară pentru organizarea unor măsuri de salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru înlăturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalațiilor sau clădirilor unității, repausul săptămânal poate fi suspendat pentru personalul necesar în vederea executării acestor lucrări. Salariații al căror repaus săptămânal a fost suspendat au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite pentru aceste ore.

  1. Munca de noapte:

Munca prestată între orele 22:00-06:00 este considerată muncă de noapte.

Se consideră că un angajat intră în această categorie, dacă:

  1. a) efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru;
  2. b) efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru.

Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu trebuie să depășească o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.

Dacă în local utilizezi frecvent munca de noapte ești obligat să informezi despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă.

Compensarea muncii de noapte

Salariatii de noapte beneficiază:

  1. a) fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca asta să ducă la scăderea salariului de bază;
  2. b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții, de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.

Examenul medical pentru munca de noapte

Salariații care urmează să desfășoare muncă de noapte sunt supuși unui examen medical gratuit înainte de începerea activității și după aceea periodic. Condițiile de efectuare a examenului medical și periodicitatea se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului muncii și al ministrului sănătății.

Angajații care desfășoară muncă de noapte și au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta, vor fi trecuți la o muncă de zi pentru care sunt apți.

Tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot presta muncă de noapte. De asemenea, femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.

 

Ce trebuie să ai în vedere la stabilirea programului de lucru în ture

În primul rând, trebuie să te asiguri că organizezi schimburile astfel încât același angajat să aibă cel puțin 8 ore de repaus între ture și să nu se depășească durata timpului de lucru dintr-o lună. Apoi, trebuie să ai în vedere ca pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă și duminică să acorzi un spor de weekend (pentru care legea nu stabilește nicio limită minimă sau maximă).

Dacă un angajat lucrează între orele 22:00-06:00, trebuie să verifici dacă salariatul este de noapte (dacă prestează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru sau în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru). Dacă da, trebui să îi acorzi fie program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă (pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, făra ca asta să-i afecteze salariul), fie un spor pentru munca prestată noapte, de 25% din salari (dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru). Atenție, deci: nu pentru orice oră de muncă prestată în intervalul 22:00-06:00 se acordă sporul de noapte, ci doar dacă sunt îndeplinite condițiile enumerate.

 

Ghid de bune practici

Gestionarea programului angajaților este o artă pe care mulți proprietari de restaurante reușesc să o stăpânească în timp. Dar dacă vrei ca personalul să funcționeze la un nivel optim, atunci trebuie să organizezi bine turele de lucru. Pentru asta trebuie să iei în considerare care sunt orele și zilele cele mai aglomerate, dar să ții cont și de faptul că angajații tăi au și ei o viață personală.

Iată câteva sugestii pentru a planifica totul eficient.

  1. Stabilește o rutină pentru afișarea turelor

În funcție de cum vrei să te organizezi, afișarea turelor se poate face săptămânal, la două sau trei săptămâni, lunar etc. Indiferent de periodicitate, ar trebui să respecți mereu aceeași zi și oră. Spre exemplu, dacă postezi noul program într-o zi de vineri, la ora 17.00, respectă mereu această dată. Asta te ajută și pe tine, dar și pe angajați să respectați un deadline – cei care doresc să-și ia o zi liberă, de exemplu, te pot anunța până în ziua de miercuri.

E important ca lucrurile să fie clar stabilite cât mai în avans, așa încât personalul să poată cere anumite modificări. Deși schimbările de ultim moment sunt frecvente, e mult mai ușor să pornești de la un plan și să fac mici ajustări, decât să schimbi turele de mai multe ori în decursul a doar câteva zile.

  1. Ia în calcul orele și zilele cele mai aglomerate…

Trebuie să te asiguri că ai suficient personal în local în perioadele cele mai aglomerate din zi, și mai puțin prezenți la muncă în orele mai lente. Nu numai că în acest fel tips-urile sunt distribuite echitabil, dar te asiguri că ai destul angajați care să îndeplinească sarcinile corespunzător cererii. Dacă nu știi sigur care sunt orele cele mai frecventate de oaspeți, sistemul POS ar trebui să-ți furnizeze datele necesare – sistemul poate urmări numărul de tranzacții zilnice și furniza grafice cu vârfurile de încasări. Spre exemplu, dacă ai o cafenea și numărul cel mai mare de oaspeți este dimineața, atunci ar trebui să ai și mai mult personal prezent la muncă.

La fel și în cazul celor mai aglomerate zile. Începe prin a programa turele întâi pentru zilele cu cei mai mulți oaspeți și continuă apoi cu restul. Pentru asta te poți folosi de un sistem pe bază de stele (o stea pentru ziua cea mai lentă, și cinci stele pentru cea mai aglomerată) sau numeric (unde 1 e cea mai lentă zi și 10 cea mai aglomerată). 

  1. … și punctele forte ale fiecărui angajat

Teoretic, ar trebui ca în orele cele mai aglomerate să programezi turele celor mai buni oameni din echipă ca să te asiguri că fac față cu brio volumului de muncă. Dar te poți orienta și în funcție de punctele forte ale fiecăruia. Este un angajat mai eficient ca altul? Poate ar trebui să acopere tura de prânz, când rulajul de oaspeți este mai mare și servirea trebuie să fie mai rapidă. Un angajat este mai sociabil? Ar putea acoperi tura de seară, când oaspeții sunt mai relaxați, iau masa în tihnă, fără să se grăbească și interacțiunea cu personalul contează mai mult.

Asta nu înseamnă să aibă mereu, mereu același program, dar ar putea avea turele predominant în orele la care se potrivesc cel mai bine.

  1. Programează câte două zile libere la rând

Una din cele mai bune metode pentru ca angajații tăi să fie cât mai productivi este să asiguri fiecăruia două zile libere la rând (indiferent cum pică ele). În anumite situații sau perioade din an, e posibil să nu poți face asta. Dar atunci când volumul de oaspeți o permite, e cel mai bine să procedezi așa.

Ai să vezi că aduce și afacerii anumite beneficii. De exemplu:

  • O motivație mai mare în rândul angajaților
  • Abilitate mai mare de a se concentra
  • Mai multă creativitate și abilitate de a reacționa bine în situații neprevăzute
  • Mai multă implicare
  • Un sistem imunitar mai bun (ceea ce se traduce prin mai puține zile libere pe motiv de boală.)

Nu e musai să fie vorba de weekend (ceea ce în cazul unui restaurant care funcționează 7 zile din 7 poate fi destul de dificil de oferit), dar chiar dacă e vorba de mijlocul săptămânii, odihna prelungită este binevenită.

  1. Alternează turele

Unele ture sunt mai aglomerate și mai active, altele sunt mai lente și mai plictisitoare. Deși ești conștient de asta ca principiu general, e bine să verifici periodic schimbările care apar în fluxul de oaspeți. Și odată ce ai o imagine clară de ansamblu, împarte echitabil turele între angajați. Acordă însă întotdeauna prioritate oamenilor cu vechime în firmă.

  1. Nu programa ture duble

Pentru un angajat este dificil să acopere tura de noapte doar pentru ca a doua zi să fie primul care deschide localul. În primul rând este contraproductiv, pentru că oboseala se acumulează și personalul nu mai dă randament, dar riști și să stârnești nemulțumiri care pot escalada în timp.

  1. Toate modificările trebuie aprobate de tine

Schimburile de tură sunt inevitabile și situații neprevizibile apar mereu. Încurajează angajații să-și găsească singuri înlocuitorii, dar asigură-te că fiecare modificare trece prin tine și este aprobată. Așa te asiguri că nu se acumulează prea multe ore suplimentare, dar și că turele sunt acoperite corespunzător cererii din timpul săptămânii. Spre exemplu, e de evitat să ai un angajat nou care să acopere cea mai aglomerată tură din săptămână, doar pentru că s-a oferit să-și ajute colegul.

  1. O cerere e doar o cerere

Angajații trebuie să înțeleagă că și dacă solicită o zi liberă, asta nu înseamnă automat că o vor și primi. De asemenea, e important să pui la punct un sistem pe baza căruia să se facă aceste solicitări. În niciun caz nu ar trebui să accepți niște cereri trimise prin mesaj, e-mail sau scrise în fugă pe o hârtie. Poți în schimb folosi un calendar care să fie public și care să funcționeze pe sistemul „primul venit, primul servit”. Schimbările de ultim moment este principalul lucru pe care vrei să-l eviți!

  1. Folosește-te de tehnologie

Lucrurile au evoluat mult în ceea ce privește sistemele de operare într-un local. Și există soluții de software pe care le poți folosi pentru a programa turele. Un astfel de sistem te poate avertiza când apar neconcordanțe și îți poate sugera ce modificări să faci. Pentru că majoritatea funcționează în cloud, programul poate fi accesat de orice angajat, de oriunde și oricând, ba chiar le poate trimite reminder.

  1. Folosește un template

Ca manager, trebuie să ții cont și de productivitatea ta. Iar pentru asta,te poți folosi un template pe care să-l folosești de fiecare dată, în loc să pornești totul de la zero.

Ce trebuie să conțină:

  • Orele și zilele de program
  • Datele de contact
  • Datele de contact ale managerului
  • Numele angajaților
  • Data
  • Tura

Îl poți construi asemenea unui calendar / tabel. Este mult mai ușor de citit și urmărit.

Sau te poți folosi de template-ul propus de noi.

 

PONTAJUL

Probabil oricine știe ce este pontajul, acea foaie de prezență a angajaților. Dar asta nu presupune automat că știi și tot ce trebuie să includă și normele care trebuie respectate.

Codul Muncii stipulează că „Angajatorul are obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al programului de lucru”.

Pontarea se realizează pe baza unei condici de prezență care este semnată de fiecare angajat la începutul și la finalul programului, menționându-se ora de sosire și plecare.

Reține că inspectorii muncii pot oricând solicita verificarea pontajului înregistrat.

Diferite modalități de realizare a pontajului

  • Completarea condicii de prezență. La începutul și la sfârșitul programului de lucru, toți angajații semnează în condica de prezență și își justifică în felul acesta, prezența. În condică sunt specificate clar orele de începere și de sfârșit ale programului.
  • Folosirea cititoarelor de cartele.La intrarea și la ieșirea din sediu, angajații folosesc o cartelă magnetică și astfel este înregistrată ora la care au venit și la care au plecat de la muncă.
  • Pontajul în formă digitală.Poate fi o foaie colectivă de prezență sub forma unui document de tip Excel ori poți apela la platformele sau aplicațiile speciale pentru realizarea pontajului digital.
  • Alte mijloace specifice domeniului de activitate.De exemplu, utilizarea tahografului de către conducătorii auto, pentru a măsura timpul efectiv de muncă (orele de condus), pauzele și perioadele de odihnă, obligatorii. Pe baza acestor date primare, înregistrate digital, se realizează pontajul în fiecare zi.

 

Ce trebuie să conțină o fișă de pontaj?

Atunci când realizezi o fișă de pontaj, aceasta trebuie să includă următoarele puncte:

  • numărul de zile lucrătoare ale lunii
  • numărul de ore de muncă pe care fiecare angajat trebuie să le efectueze zilnic
  • lista cu orele suplimentare
  • evidența zilelor de concediu de odihnă
  • evidența zilelor de concediu medical
  • evidența zilelor de concediu pentru evenimente deosebite (căsătorie, nașterea unui copil, decesul unei rude etc.)
  • evidența zilelor de absențe nemotivate

 

Aspecte de care să ții cont

Sunt câteva aspecte legale pe care e important să le cunoști. Spre exemplu:

  • Concediul de odihnă (care este de minim 20 de zile anual) nu se poate suprapune cu zilele libere legale și nici cu cele pentru zile libere acordate la evenimente speciale.
  • Durata timpului de lucru este de 40 de ore pe săptămână, restul fiind clasificate în categoria orelor suplimetare pentru care se pot acorda fie zile libere, fie un spor la salariu în funcție (stabilit în funcție de numărul de ore suplimentare).
  • Munca în schimburi (în ture) reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru în care angajații se succed unul pe altul la acelaşi post de muncă, potrivit unui anumit program, inclusiv program rotativ, şi care poate fi de tip continuu sau discontinuu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei activităţi în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau săptămânală, stabilită prin contractul individual de muncă. Conform Codului Muncii, munca în schimburi trebuie să respecte prevederile legale referitoare la timpul de muncă și timpul de odihnă. Aceasta este posibilă dacă salariatul beneficiază de 2 zile libere consecutive în fiecare săptămână (repausul săptămânal este de 48 de ore). Repausul săptămânal poate fi acordat în alte zile decât sâmbăta și duminica, precizate în contractul de muncă sau în regulamentul intern.
  • Munca prestată în zilele de sărbătoare legală trebuie compensată fie prin acordarea de timp liber în următoarele 30 de zile, fie prin spor salarial care nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Show