Precauții alimentare – totul despre alergeni

Alergiile alimentare afectează aproximativ 2-4% din populația Europei și aproximativ 5-8% dintre copii. Iar reacțiile alergice reprezintă un procent destul de ridicat din internările în spitale, ca urmare a unor manifestări acute. Asta înseamnă că dintre cei 500 de milioane de europeni, din cele 27 de state membre ale UE, aproximativ 10-20 de milioane de persoane suferă de alergii alimentare. Mai mult, numărul celor care bănuiesc că au o alergie alimentară este considerabil mai mare – aproximativ 20% din populație suspectează că se află în această situație.

În cazul copiilor, mulți dobândesc în timp „imunitate” și multe cazuri de alergii (în special cele la lapte și ouă) sunt depășite de la sine odată ajunși la vârsta de 5-7 ani. Alte alergii, cum ar fi cele la pește și arahide, tind însă să se mențină în timp. Nu există, deocamdată un tratament care să rezolve această problemă definitiv, ci doar de a trata și preveni apariția simptomelor. Așa că una din cele mai sigure abordări, este evitarea preparatelor care conțin alergeni.

Ce este o alergie alimentară?

Alergia alimentară se referă la un răspuns imun inadecvat la un ingredient alimentar (aproape întotdeauna o proteină), care va provoca o reacție alergică în momentul în care ingredientul respectiv va fi consumat din nou. Alimentele pot provoca multe tipuri diferite de răspunsuri alergice, dar din perspectiva sănătății publice și a siguranței alimentelor, cele cu cel mai mare impact sunt cele în care sistemul imunitar produce anticorpi IgE la proteine ​​din alimente. Și la acestea ne vom referi și noi. Și încă ceva… e important să se facă diferența între alergie și intoleranță alimentară (cum ar fi intoleranța la lactoză sau gluten), care nu implică un răspuns imunitar.

Semne ale alergiei alimentare:

• Buze umflate / limbă umflată sau mâncărimi în zona buzelor;
• Crampe la stomac, vărsături sau diaree;
• Urticarie, erupții cutanate sau eczema;
• Dificultăți de respirație.

Ce este intoleranța alimentară?

Intolerenaț alimentară nu este o alergie alimentară! Intoleranța implică o reacție adversă la consumul unor anumite alimente, care nu implică sistemul imunitar și nu sunt de obicei rezultatul toxicității inerente, ci ale unor caracteristici ale alimentelor (activitate farmacologică), ale individului afectat (deficit de enzime) sau ale unor cauze necunoscute. Deși, de obicei, nu pun viața în pericol imediat, astfel de reacții pot provoca stare de rău și disconfort, având un impact major asupra vieții profesionale și sociale.

Datorită naturii intoleranțelor alimentare, simptomele nu pot fi definite cu precizie. Acestea pot apărea foarte rapid și imită o reacție alergică (de exemplu, amine biogene), dar se pot intensifica și manifesta de mai multe ore, până când substanța care a declanșat reacția este eliminată din organism (cum se întâmplă, de exemplu, în intoleranță la lactoză). Adesea, simptomele sunt vagi și nu sunt întotdeauna ușor de diagnosticat. În aceste cazuri, persoanele cu intoleranță alimentară trebuie să își adapteze meniul în funcție de intoleranța pe care o au și să evite acele alimente.

Cele mai frecvent întâlnite sunt intoleranța la lactoză și intoleranța la gluten.

Prelucrarea alimentelor și riscul de alergii alimentare

Deoarece reacțiile alergice se declanșează odată cu depistarea în organismul a alergenului, orice proces care modifică structura unei proteine ​​are potențialul de a influența reacția alergică. Prelucrarea alimentelor înseamnă mai multe modificări fizice, chimice și biochimice despre care se știe că pot afecta potențialul alergenic al proteinelor. Anumite metode de procesare pot spori, reduce sau elimina potențialul alergenic al unui aliment.

Îndepărtarea fracției proteice a alimentelor poate reduce expunerea la alergeni suficient pentru a preveni reacțiile alergice (de exemplu, uleiuri de semințe foarte rafinate). Cu toate acestea, nu există reguli generale cu privire la modul în care diferitele alimente alergenice răspund la metodele de procesare (termică, mecanică), chimică sau biochimică. În consecință, dacă nu există dovezi solide că o metodă de procesare specifică reduce potențialul alergen al unui aliment, ar trebui să pornești de la premisa că riscul se menține la același nivel.

În calitate de proprietar și manager de restaurant vrei să faci tot ce poți pentru a-ți proteja clienții. De aceea, trebuie să ai reguli stricte de manipulare a alimentelor, de siguranță și igienă alimentară. Iar pentru a evita pe cât posibil eventualele probleme ce pot apărea din cauza alergenilor, trebuie să pui la punct dosarul de HACCP. Gândește-te la principiile HACCP ca la acțiunile pe care trebuie să le iei pentru a gestiona și controla riscurile pentru siguranța alimentelor în afacerea ta.

Cele șapte principii ale HACCP sunt:

1. Fă o analiză a riscurilor;
2. Identifică punctele critice de control;
3. Stabilește limitele critice;
4. Monitorizează punctele critice de control;
5. Stabilește acțiuni corective;
6. Stabilește proceduri de păstrare a documentelor;
7. Stabilește proceduri de verificare.

Mai multe informații despre HACCP găsești aici.

Cum eviți alergiile în restaurant?

Prevenirea este mult mai ușoară și mai puțin costisitoare decât tratarea unui caz de alergie alimentară. Iată cum poți face asta:

• În meniu trebuie să incluzi în descrierea fiecărui preparat lista de ingrediente, și să atragi atenția asupra alergenilor pe care îi conține;
• Instruiește personalul despre cum să informeze clienții despre ingredientele folosite în preparate, dar și cum să răspundă la eventualele întrebări pe acest subiect. Aceștia ar trebui să poată recomanda un alt preparat similar în loc;
• Păstrează numerele de urgență ale spitalelor și clinicilor din apropiere, în caz de urgență.

Checklist de verificare a alergenilor

O altă măsură importantă este folosirea unui checklist-uri de verificare a alergenilor. Mai jos ai proceduri de lucru pentru departamentele cheie din localul tău, proceduri de care trebuie să se țină cont deoarece lista de alergeni nu este bătută în cuie, ci este în continuă schimbare.

Proprietarul, managerul sau directorul restaurantului, cât și întreaga echipă trebuie să se asigure că pot răspunde cu DA la întrebările de mai jos:

• Echipa cunoaște regulile cu privire la alergeni?
• Există un plan de acțiune bine stabilit pentru cazul nefericit în care un client suferă o reacție alergică ce îi poate pune viața în pericol?
• Echipa ta trece prin instructaje periodice legate de alergiile și intoleranțele alimentare, inclusiv gluten?
• Comunicarea dintre front of house și bucătărie se face suficient de bine astfel încât să se comunice clar eventualele nevoi alimentare ale oaspetelui?
• Există proceduri de verificare pentru a te asigura că preparatele au fost gătite conform cererilor speciale?
• Membrii echipe știu ce trebuie să comunice atunci când sunt anunțați că oaspetele suferă de anumite alergii și/sau intoleranțe alimentare?
• Sunt alimentele ce conțin alergeni etichetate clar?
• Comenzile speciale, pentru persoane care suferă de alergii și/sau intoleranțe alimentare sunt diferențiate clar în bucătărie?
• Personalul cunoaște care sunt ingrediente din meniul ce provoacă reacții alergice?
• Pentru preparatele care conțin alergeni, există un plan de adaptare astfel încât să poată fi servite și clienților cu nevoi speciale?
• Personalul cunoaște preparatele ce pot fi adaptate și cele care nu pot fi adaptate acestor cerințe?
• În planul HACCP este stabilită clar zona dedicată în bucătărie pentru prepararea mâncărurilor speciale, astfel încât să previi contaminarea?

Cei mai comuni alergeni din mâncare

Pentru că este important să ai clienți sănătoși și fericiți, mai jos ai o listă cu cei mai întâlniți alergeni din mâncare.

• Ouă – majoritatea produselor coapte (pâine, prăjituri și biscuiți) sunt posibili declanșatori, mai ales dacă sunt preparate cu aluat cumpărat din magazin. Multe produse conțin proteine specifice ouălor (cum ar fi albumina, globulina, lecitina, lizozima, simplitatea și vitelina), motiv pentru care trebuie să cunoști compoziția tuturor ingredientelor utilizate în preparatele tale. Printre preparatele care conțin ouă se numără: torturi, dulciuri/produse de cofetărie, deserturi cu creme, sosuri, paste, quiche, maioneză, produse cu carne. Reține că alergiile la ou sunt întâlnite frecvent.

• Pește – peștii cei mai frecvent asociați cu alergiile alimentare sunt codul, somonul și tonul. Peparate care conțin sau pot conține pește sunt: preparate tradiționale, dressing-uri pentru salată (precum salata Caesar) și sosuri (sosul de soia, de pește, Worcestershire, sosurile pentur grătar etc.).

• Nuci și arahide. Printre acestea se numără nucile (inclusiv de Brazilia și macadamia), caju, alune, alune de pădure sau pecan, migdale, fistic. Astfel de ingrediente sunt folosite în preparate precum sosuri, deserturi, biscuiți, produse de brutărie, înghețată, marțipan, unt sau ulei de nuci, ulei de nuci. Răspunsul alergic la arahide poate apărea în doar câteva minute după expunere.

• Soia – produsele pe bază de boabe de soia se numără printre alergenii frecvent întâlniți la nivel mondial și reprezintă un factor major de îngrijorare pentru restaurantele care servesc mâncare asiatică – sushi, miso sau pad thai. Alimente precum tofu, făina de soia sau proteina de soia sunt făcute din boabe de soia și pot fi utilizate inclusive în preparate precum înghețată, sosuri, deserturi, supe și ciorbe, conserve de ton sau mâncăruri vegetariene.

• Laptele de vacă – afectează mai mult copiii, decât adulții, iar majoritatea micuților vor scăpa de această alergie până la vârsta de 7 ani. Atenție la identificarea și etichetarea preparatelor care conțin lapte de vacă (produse de patiserie, prăjituri, alimente cu brânză, orice se servește cu un sos alb). Laptele de vacă este prezent în iaurt, smântână, brânză, unt, deserturi care conțin lapte, produse instant, aditivi care conțin lactoză.

• Semințe de susan – greu de crezut, dar sunt, de asemenea, o cauz importantă de alergii alimentare. Atenție la contaminarea încrucișată, mai ales dacă nu prepari în local pâinea și produsele de patiserie. Cantități mari de semințe de susan se găsesc în hummus, tahini, halva și diverse salate.

• Crustacee, moluște, fructe de mare – scoici, midii, stridii, caracatiță, calamari, sepie, creveți, raci, crabi și homari – acestea par să fie cele mai comune cauze de alergii alimentare, iar reacția poate fi foarte severă. Atenție, nu toate persoanele alergice la crustacee sunt alergice la moluște și vice versa!

• Sulfiți – sunt compuși care conțin ionul sulfit, cum ar fi dioxid de sulf, bisulfat de potasiu, sulfit de sodiu și acid sulfuric). Sunt unele alimente care conțin sulfiți în mod natural, dar de obicei aceștia se adaugă datorită proprietăților lor de conservare. Se regăsesc in carnea procesată (burgeri, cârnați), caise uscate, vin, băuturi răcoritoare etc.

• Cereale (cu gluten) – intoleranta la gluten și alergia la grau (care nu este dată neapărat de glutenul din grâu, ci de alte substanțe prezente în acesta) este cea mai predominantă alergie. Gluten apare în alimente precum grâul (toate formele, inclusiv dur, griș, alac etc.), orz, secară, ovăz, malț și cuscus. Acestea conțin niveluri ridicate de proteine care sunt principalii factori declanșatori ai unei reacții alergice. Astfel, toate preparatele care conțin făină obișnuită sunt posibili declanșatori – pâine, paste, biscuiți, deserturi, cuscus, bulgur și chiar înghețată.  Alte astfel de ingrediente sunt amestecurile de copt, pesmet, produse care conțin carne, sosuri, supe, băuturi care conțin cacao, amestecuri musli.

Informații de la Comisia Europeană

Mai jos regăsești comunicarea de la Comisia Europeană privitoare la informațiile legate de substanțele și produsele care cauzează alergii și intoleranțe, astfel cum sunt enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare.

1. Introducere

1. Prezenta comunicare își propune să sprijine întreprinderile și autoritățile naționale în punerea în aplicare a noilor cerințe din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (1) („regulamentul”) referitoare la indicarea prezenței anumitor substanțe sau produse care provoacă alergii sau intoleranțe [articolul 9 alineatul (1) litera (c) și anexa II la regulament].
2. Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare stabilește noi cerințe privind etichetarea alergenilor în raport vechea Directivă 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2).
3. În special, prin noua legislație se impune ca informațiile referitoare la prezența alergenilor în produsele alimentare să fie întotdeauna puse la dispoziția consumatorilor, inclusiv în ceea ce privește produsele alimentare care nu sunt preambalate [articolul 9 alineatul (1) litera (c) și articolul 44]. Cu toate acestea, statele membre sunt autorizate să adopte măsuri naționale privind mijloacele prin care vor fi puse la dispoziție informațiile referitoare la alergenii din produsele alimentare care nu sunt preambalate. În ceea ce privește produsele alimentare preambalate, regulamentul stabilește modalitățile care definesc modul în care informațiile referitoare la alergeni trebuie să figureze pe produsele alimentare (articolul 21. În consecință, orientările existente privind etichetarea alergenilor redactate în temeiul regimului din Directiva 2000/13/CE trebuie actualizate pentru a reflecta această modificare a legislației.
4. Prezenta comunicare nu aduce atingere interpretării pe care o poate da Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

2. Lista alergenilor [anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011]
3. Anexa II la regulament include o listă de substanțe sau produse alimentare care provoacă alergii sau intoleranțe. Această listă a fost stabilită pe baza avizelor științifice adoptate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) (³).
4. În contextul anexei II, ar trebui să se rețină următoarele:

• Cerealele”, astfel cum sunt menționate în anexa II punctul 1, trebuie să fie considerate ca o listă exhaustivă
• Termenul de „ou” din anexa II, punctul 3 se referă la toate ouăle provenite de la păsări de crescătorie.
• Termenul de „lapte” din anexa II, punctul 7 se referă la laptele de la glanda mamară a animalelor de fermă.
• „Fructele cu coajă lemnoasă”, astfel cum sunt menționate în anexa II punctul 8, trebuie să fie considerate ca o listă exhaustivă.
• Anexa II include nu numai substanțele și produsele menționate ca atare în aceasta, dar și produsele derivate din acestea. În cazul microorganismelor care au fost hrănite cu un substrat care constă într-un ingredient alimentar menționat în anexa II, respectivele microorganisme nu ar trebui să fie considerate ca fiind produse derivate din aceste substraturi.

3. Modalități pentru furnizarea de informații referitoare la alergeni în cazul produselor alimentare preambalate (în special articolul 21 coroborat cu articolul 18 din regulament)

7. Conform articolului 21 alineatul (1) litera (a):

„Fără a aduce atingere normelor adoptate în temeiul articolului 44 alineatul (2), mențiunile la care se face referire la articolul 9 alineatul (1) litera (c) îndeplinesc următoarele cerințe:

sunt incluse în lista ingredientelor, în conformitate cu normele prevăzute la articolul 18 alineatul (1), făcându-se referire în mod clar la numele substanței sau produsului, enumerate în anexa II; (…)”

3.1.   În cazul în care produsul alimentar conține o listă a ingredientelor

8. În cazul cerealelor care conțin gluten enumerate în anexa II: dacă ingredientele sunt produse din cereale care conțin gluten, trebuie să fie declarate sub o denumire care menționează clar tipul exact de cereale, și anume grâu, secară, orz, ovăz.

De exemplu: orz oțet de malț, fulgi de ovăz.

9. În cazul în care se folosește termenul „alac”, „khorasan” sau „grâu dur”, este obligatoriu să se menționeze clar tipul exact de cereale, și anume „grâu”. Cuvântul „grâu” poate fi însoțit de cuvintele „grâu dur”, „alac” sau „khorasan”, care pot fi adăugate în mod voluntar.

De exemplu: grâu sau grâu (dur) sau grâu dur; grâu sau grâu (alac) sau grâu alac.

10. Mențiunea privind tipul specific de cereale poate fi însoțită de cuvântul „gluten”, care poate fi adăugat în mod voluntar.

De exemplu: făină de grâu (conține gluten) sau făină de grâu (gluten).

11. În cazul în care glutenul se adaugă ca atare, ca ingredient, trebuie să se menționeze tipul de cereale de la care provine glutenul.

De exemplu: gluten (grâu), gluten de grâu sau gluten (din grâu); dextrină (grâu) sau (gluten de grâu); dextrină (conține grâu) sau (conține gluten de grâu).

12. În cazul în care un produs care conține una dintre cerealele menționate în anexa II (de exemplu, ovăz) îndeplinește cerințele relevante din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 828/2014 al Comisiei (⁴), mențiunea „fără gluten” sau „cu conținut foarte scăzut de gluten” poate fi utilizată pe produs. Cu toate acestea, cerealele menționate în anexa II trebuie în continuare să fie incluse și puse în evidență în lista ingredientelor, în conformitate cu articolele 9 și 21 din regulament.

13. În cazul fructelor cu coajă lemnoasă, tipul specific, astfel cum figurează în lista de la punctul 8 din anexa II, trebuie să fie inclus în lista de ingrediente, și anume, migdale, alune, nuci comune, nuci Caju, nuci Pecan, nuci de Brazilia, fistic, nuci de macadamia sau nuci de Queensland. În cazul în care au fost utilizate ingrediente sau adjuvanți tehnologici derivați din fructe cu coajă lemnoasă enumerate în anexa II, ingredientul trebuie să fie indicat, cu o mențiune clară a denumirii specifice a fructului cu coajă lemnoasă.

De exemplu: arome (migdale).

14. Conform articolului 21 alineatul (1) litera (b) din regulament:

„Fără a aduce atingere normelor adoptate în temeiul articolului 44 alineatul (2), mențiunile la care se face referire la articolul 9 alineatul (1) litera (c) îndeplinesc următoarele cerințe:

(…)

(b) denumirea substanței sau a produsului astfel cum este prevăzută în anexa II este pusă în evidență printr-un set de caracteristici grafice care o diferențiază clar de restul listei de ingrediente, de exemplu prin font, stilul caracterelor sau culoarea de fond.”

15. Articolul 21 alineatul (1) litera (b) acordă o anumită flexibilitate în ceea ce privește mijloacele de a asigura această evidențiere, de exemplu prin intermediul fontului, al stilului sau al culorii fondului. Alegerea modului de diferențiere a alergenului respectiv de restul listei de ingrediente este lăsată la latitudinea operatorului din sectorul alimentar. Cu toate acestea, sunt necesare unele clarificări cu privire la ce informații trebuie puse în evidență.

16. În cazul în care denumirea unui ingredient include mai multe cuvinte separate (de exemplu „poudre de lait”, „latte in polvere”), este suficient să pună în evidență numai cuvântul care corespunde produsului/substanței enumerate în anexa II. În cazul în care denumirea unui ingredient include denumirea unui alergen într-un singur cuvânt (de exemplu cuvântul în limba germană „Milchpulver” pentru „lapte praf”), este suficient să se pună în evidență doar partea din denumirea ingredientului care corespunde produsului/substanței enumerate în anexa II.

17. În cazul în care un ingredient compus conține substanțe care provoacă alergii sau intoleranțe enumerate în anexa II, substanțele respective trebuie să fie puse în evidență în lista de ingrediente.

De exemplu: în cazul umpluturii de banane care conține gălbenuș de ou, căpșuni, zahăr, apă, (…), cuvântul „ou” trebuie să fie pus în evidență. În cazul unui sandviș cu maioneză din ouă, prezența „ouălor” trebuie să fie pusă în evidență.

3.2.   În cazul absenței unei liste a ingredientelor

18. Articolul 21 alineatul (1) al doilea paragraf prevede că:

„În lipsa unei liste a ingredientelor, reprezentarea mențiunilor la care se face referire la articolul 9 alineatul (1) litera (c) include cuvântul «conține» urmat de numele substanței sau al produsului, enumerate în anexa II.”

19. În cazul produselor alimentare scutite de obligația de a indica lista ingredientelor (cum ar fi vinul), dar care sunt folosite ca ingrediente în fabricarea sau prepararea unui alt produs alimentar pentru care se prevede lista ingredientelor, alergenii prezenți în respectivele produse alimentare trebuie să fie puși în evidență pentru a-i deosebi de restul listei de ingrediente [se aplică articolul 21 alineatul (1)].

De exemplu: Ingrediente: … vin (conține sulfiți) unde cuvântul „sulfiți” este pus în evidență.

3.3.   Etichetarea produselor derivate din același alergen

20. Articolul 21 alineatul (1) al treilea paragraf prevede că:

„În cazul în care mai multe ingrediente sau mai mulți adjuvanți tehnologici ai unui produs alimentar provin dintr-o singură substanță sau dintr-un singur produs enumerat în anexa II, indicațiile de pe etichetă clarifică acest fapt în cazul fiecărui ingredient sau adjuvant tehnologic în cauză.”

21. În sensul acestei cerințe, menționarea substanței (substanțelor) sau produsului (produselor) enumerate în anexa II nu trebuie neapărat să fie repetată de ori de câte ori aceste substanțe sunt prezente. Orice prezentare prin care se clarifică faptul că diferitele ingrediente provin dintr-o singură substanță sau dintr-un singur produs inclus în anexa II ar îndeplini această cerință și ar fi acceptabilă. Cu toate acestea, mențiunea trebuie să fie întotdeauna direct legată de lista ingredientelor, de exemplu prin plasarea informațiilor la care se face referire la sfârșitul listei ingredientelor sau în imediata apropiere a listei ingredientelor.

De exemplu:

Un produs alimentar care include aditivi alimentari, substanțe suport și adjuvanți tehnologici derivați din grâu ar putea fi etichetat după cum urmează:

„…

• Aditiv(⁵)
• Aditiv (¹)
• Substanță suport (¹)
• Adjuvant tehnologic (¹)
• …

(⁵)  din grâu (unde «grâu» trebuie să fie pus în evidență).”

 3.4.   Scutire

22. Articolul 21 alineatul (1) ultimul paragraf prevede că:

„Includerea mențiunilor la care se face referire la articolul 9 alineatul (1) litera (c) nu este obligatorie în cazurile în care numele produsului alimentar face referire în mod clar la substanța sau produsul în cauză.”

23. Conform acestei cerințe, în cazul în care un produs alimentar este vândut cu o denumire precum „brânză”, „smântână” care se referă în mod clar la unul dintre alergenii enumerați în anexa II (de exemplu laptele) și pentru care nu este obligatorie furnizarea unei liste a ingredientelor în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) litera (d) din regulament, nu există obligația ca alergenul în cauză să fie menționat pe etichetă.

24. Cu toate acestea, dacă respectivul produs alimentar este vândut cu o marcă comercială/denumire comercială care, ca atare, nu se referă în mod clar la unul dintre alergenii din anexa II, denumirea în cauză ar trebui să fie completată cu informații suplimentare care să furnizeze o „mențiune clară” a alergenului în cauză, astfel cum se impune prin articolul 21 alineatul (1) ultimul paragraf.

De exemplu:

„Ambert” (ca denumirea produsului alimentar) împreună cu „brânză cu mucegai de fermă” (ca text suplimentar la denumirea produsului alimentar, afișat în imediata apropiere a denumirii produsului alimentar), caz în care brânză este mențiunea clară cu privire la substanța din anexa II.

Având în vedere că înțelegerea de către consumatori a denumirii produselor alimentare în cauză poate varia între statele membre, este necesară o evaluare de la caz la caz.

25. Dacă denumirea produsului alimentar se referă în mod clar la unul dintre alergenii enumerați în anexa II și respectivul produs alimentar prevede o listă a ingredientelor (indiferent dacă acest lucru este voluntar sau obligatoriu), alergenul prezent în respectivul produs alimentar trebuie să fie pus în evidență în lista ingredientelor.

De exemplu: „Brânză (lapte, sare, cheag, …)” unde lapte este pus în evidență.

26. În cazul în care denumirea produsului alimentar face referire în mod clar la o substanță sau un produs din anexa II, însă produsul conține și alte substanțe sau produse din anexa II, acești alergeni trebuie să fie semnalați pentru a le permite consumatorilor să poată alege în cunoștință de cauză produse sigure pentru ei.

 3.5.   Repetarea în mod voluntar

27. Fără a aduce atingere dispozițiilor existente ale dreptului Uniunii aplicabile anumitor produse alimentare (⁶), nu este posibil să se repete în mod voluntar informații referitoare la alergeni în afara listei ingredientelor; sau utilizarea cuvântului „conține” urmat de denumirea substanței sau a produselor enumerate în anexa II; sau utilizarea de simboluri sau de casete de text [a se vedea considerentul 47, articolul 21 alineatul (1) coroborat cu articolul 36 alineatul (1) din regulament].

4. Informații referitoare la alergeni pentru produsele alimentare care nu sunt preambalate

28. Articolul 44 din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 prevede următoarele:

• Pentru produsele alimentare prezentate nepreambalate la vânzare către consumatorul final sau către unitățile de restaurație colectivă sau pentru produsele alimentare ambalate în locul în care sunt vândute la cererea cumpărătorului sau preambalate în vederea vânzării lor directe:
  • este obligatorie includerea mențiunilor specificate la articolul 9 alineatul (1) litera (c); (…)
• Statele membre pot adopta măsuri naționale privind mijloacele prin care trebuie puse la dispoziție mențiunile specificate la alineatul (1) sau elemente din mențiunile respective și, după caz, forma de exprimare și de prezentare a acestora.”

29. Statele membre pot adopta măsuri naționale privind mijloacele prin care trebuie puse la dispoziție mențiunile specificate la alineatul (1) sau elemente din mențiunile respective și, după caz, forma de exprimare și de prezentare a acestora.”

30. Statele membre au în continuare competența de a adopta dispoziții la nivel național cu privire la mijloacele prin care informațiile referitoare la alergeni trebuie puse la dispoziție pe astfel de produse alimentare. În principiu, pot fi folosite toate mijloacele de comunicare în ceea ce privește furnizarea informațiilor referitoare la alergeni, pentru a permite consumatorului să facă o alegere în cunoștință de cauză, de exemplu o etichetă, alte documente de însoțire sau orice alte mijloace, inclusiv instrumente ale tehnologiei moderne sau comunicarea verbală (și anume, comunicare verbală verificabilă).

31. În lipsa unor astfel de măsuri la nivel național, dispozițiile regulamentului privind produsele preambalate sunt aplicabile produselor care nu sunt preambalate. Prin urmare, în conformitate cu articolul 13 din regulamentul menționat, informațiile referitoare la alergeni trebuie să fie ușor vizibile, lizibile și, după caz, indelebile și să fie furnizate în scris. În consecință, nu este posibil să se furnizeze informații privind alergenii numai la cererea consumatorului. Mai mult, sunt aplicabile cerințele în materie de etichetare prevăzute la articolul 21 din regulament (punctele 3-21 de mai sus).

5. Actualizarea anexei II

32. Articolul 21 alineatul (2) din regulament prevede:

„Pentru a asigura o mai bună informare a consumatorilor și pentru a ține seama de cele mai recente progrese științifice și cunoștințe tehnice, Comisia reexaminează sistematic și, după caz, actualizează lista din anexa II prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolul 51.

33. Actualizarea listei din anexa II poate consta în adăugarea unei substanțe pe listă sau în retragerea unei substanțe de pe lista respectivă. În ceea ce privește eliminarea din lista alergenilor alimentari, Directiva 2000/13/CE (⁷) a prevăzut dispoziții specifice conform cărora părțile interesate ar putea prezenta Comisiei studii care demonstrează că, în cazul anumitor alergeni, s-a demonstrat științific că este imposibil să cauzeze reacții adverse. Aceste dispoziții specifice nu au fost menținute în regulament. Totuși, acest lucru nu împiedică părțile potențial interesate să comunice Comisiei elemente care să demonstreze că, în anumite condiții, este puțin probabil ca produsele derivate din substanțele enumerate în anexa II să producă reacții adverse la om.

34. Astfel de contribuții pot fi întocmite în conformitate cu „Orientările referitoare la pregătirea și prezentarea cererilor transmise în temeiul articolului 6 alineatul (11) din Directiva 2000/13/CE” (⁸) și se transmit Comisiei în cel puțin două copii pe suport electronic (CD sau chei USB), la următoarea adresă:

Direcția Generală Sănătate și Siguranță Alimentară, unitatea E1

Comisia Europeană

1049 Bruxelles

BELGIA

(¹)  Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei (JO L 304, 22.11.2011, p. 18).

(²)  Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora (JO L 109, 6.5.2000, p. 29).

(³)  http://www.efsa.europa.eu/EFSA/Scientific_Opinion/opinion_nda_04_en1,1.pdf

(⁴)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 828/2014 al Comisiei din 30 iulie 2014 privind cerințele de furnizare a informațiilor către consumatori cu privire la absența sau prezența în cantități reduse a glutenului în alimente (JO L 228, 31.7.2014, p. 5).

(⁶)  Cum ar fi dispozițiile articolului 51 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 607/2009 al Comisiei din 14 iulie 2009 de stabilire a unor norme de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului în ceea ce privește denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate, mențiunile tradiționale, etichetarea și prezentarea anumitor produse vitivinicole (JO L 193, 24.7.2009, p. 60).

(⁷)  A se vedea articolul 6 alineatul (11) al doilea paragraf din Directiva 2000/13/CE.

(⁸)  EFSA Journal 2013; 11(10):3417.