Organizarea activității în sala de mese

Sala de mese este locul în care oaspeții vor petrece marea majoritate a timpului în localul tău. Parte din „front of house” (FOH), include spațiul pentru zona de hostess, primire clienți și așteptare, zona de garderobă (pentru localurile care doresc să ofere un astfel de serviciu), zona de luat masa, zona de bar și zonele de depozitare.

Pentru ca oaspeții tăi să aibă o experiență plăcută și să rămână cu o bună impresie despre localul tău, atât decorul, cât și servirea oferită trebuie să fie exemplare!

În acest capitol vei afla totul despre:

  • Amenajarea și organizarea eficientă a sălii de mese. Descoperă care sunt cei mai importanți factori de care să ții cont, de la confortul oaspeților, la dimensionarea spațiilor și versatilitatea lor, care sunt elementele de ordin estetic cele mai important și cum să creezi o atmosferă specială.
  • Echipa de lucru necesară în sala de mese. Pentru ca angajații să-și facă treaba bine iar oaspeții să fie mulțumiți de servire, e important să te asiguri că ai suficienți oameni în echipă, că sunt instruiți corespunzător și că au experiența necesară. Află care sunt pozițiile care trebuie ocupate în sala de mese și cum ar trebui compusă echipa care va fi responsabilă de interacțiunea cu clienții, dar și de creșterea vânzărilor.
  • Proceduri de lucru specifice. Pentru a te asigura că întreaga echipă care interacționează cu oaspeții se ridică la nivelul așteptărilor tale, trebuie să implementezi mai multe proceduri de lucru și să te asiguri că angajații le respectă. Un restaurant bine organizat va avea reguli pentru tot ce înseamnă interacțiunea personalului cu oaspeții, dar și pentru funcționarea echipei, comunicare eficientă și toate celelalte acțiuni ale personalului. În acest capitol vei descoperi care sunt pașii de urmat în servirea oaspeților – de la gestionarea rezervărilor, întâmpinarea clienților, la proceduri de preluare a comenzilor și servire, și până la debarasare și rămas bun.
  • Fișe de post și manuale de lucru. Îți punem la dispoziție template-uri și fișe de lucru pentru fiecare poziție din sala de mese, pe care le poți adapta în funcție de specificațiile localului tău.